Home
La
inceputul secolului al XX-lea, Rottweilerul, „pasarea Phoenix a speciei canine“
– asa cum avea sa-l denumeasca Albert Graf, cel care a stat la baza crearii si
selectionarii acestei rase – a renascut.
Desi recunoscut de mult timp ca fiind o rasa aparte, Rottweilerul a devenit
celebru datorita aspectului sau impunator cat si datorita insusirilor care il
definesc drept un caine de paza si aparare foarte eficient: curajos si
inteligent, cu un caracter foarte puternic, dar si cu o dorinta de munca
formidabila. Rottweilerul s-a impus cu rapiditate in toate colturile lumii,
datorita utilizarilor sale multiple, atat in armata cat si in politie, insotitor
pentru nevazatori si caine utilitar pentru situatii de necesitate si catastrofe.
Cu 2000 de ani in urma, cand legiunile romane marsaluiau prin trecatoarea St.
Gothard si se stabileau in provincia Germania, soldatii erau insotiti de niste
caini mari, robusti, care erau recunoscuti ca fiind de tip molossoid. Acesti
caini erau indispensabili trupelor romane, ei fiind folositi drept caini de
lupta, caini ciobanesti si caini de cireada in acelasi timp, jucand un rol
foarte important in slujba omului.
Deoarece in acea perioada nu existau mijloace de refrigerare sau conservare,
romanii isi deplasau cirezile pe distante foarte mari, pentru a avea cu ce se
hrani. Sarcina acestor caini era de a indruma si pazi vitele, ei luptandu-se la
nevoie cu animalele salbatice care le atacau.
O data iesiti din trecatoarea St. Gothard, romanii cuceresc orasul Wil, cunoscut
ca fiind un mare centru comercial si un important targ de vite. Datorita
faptului ca in acest oras casele erau construite in mare parte din piatra rosie,
targul preia denumirea de Rottwil, ulterior transformata in Rottweil. Aici are
loc incrucisarea dintre molossoizii romanilor si cainii autohtoni, care erau, la
randul lor, caini de cireada si aprigi paznici, cunoscuti sub denumirea de
Cainele Macelarului.
Aceste incrucisari dau nastere unui caine asemanator Rottweilerului din zilele
noastre, care se raspandeste rapid in orasul Rottweil si in imprejurimi. Din
motive lesne de inteles, aspectul acestor caini era mai putin important decat
calitatile lor utilitare. Erau chiar lasati sa se inmulteasca cei cu alb in
jurul gatului si pe labe, si nu deranja nici faptul ca unii aveau subpar mai
lung decat parul tector sau ca nuantele marcajelor de foc erau foarte diferite.
In schimb, se tinea cont foarte mult de talia lor, exemplarele mari si grele
fiind de nedorit, ele nefacand fata la muncile la care erau supuse.
Negustorii de vite, care erau si macelari, cresteau acest caine numai pentru
calitatile lui, pentru inteligenta si curajul de care dadea dovada. Una dintre
legende povesteste cum ca seara, cand plecau de la targ si se opreau sa petreaca
la unul din birturile din apropiere, negustorii, din motive de siguranta, legau
saculetii cu bani de zgarzile cainilor, care ramaneau sa astepte afara.
Devenind peste noapte un caine de mare incredere pentru negustorii din orasul
amintit (cei care „se respectau“ detinand chiar trei sau patru exemplare), rasa
preia numele de Buvier de Rottweil sau, mai simplu, Rottweiler.
Renascut din propria cenusa
La inceputul secolului trecut, o stire despre un Rottweiler care a scapat o
femeie din mainile a paisprezece marinari a aparut in toata presa germana si,
astfel, dintr-o data, Rottweilerul a devenit faimos, recastigandu-si
popularitatea. A fost o „sincronizare“ perfecta, caci, in acea perioada, rasa
risca sa ajunga in pragul disparitiei.
In 1900, o lege germana interzisese deplasarea in mers a cirezilor, pentru a
proteja drumurile si a pasunile. Aceasta a facut ca brusc Rottweilerul sa nu mai
fie un auxiliar indispensabil macelarilor si negustorilor de vite. Din fericire,
chinologii deja incepusera sa fie interesati de rasa, printre ei numarandu-se si
pictorul Albert Kull (care va fi si proprietarul primului exemplar inregistrat
oficial). Alaturi de prietenul sau Karl Krauf (presedinte al Asociatiei
Prietenii Cainelui), Kull incepe lupta pentru salvarea Rottweilerului de la
disparitie. in 1901 se redacteaza si primul Standard.
Apoi, in 1905, la o expozitie din Heidelberg, asistenta cere sa fie adus un
caine dintr-o rasa mai rara. Un fabricant pe nume Albert von Graf, pe atunci
crescator de Teckeli, se prezinta cu un mascul de Rottweiler, pe nume Merat, cu
care si castiga premiul Cel mai frumos caine al expozitiei. La insistenta
Asociatiei chinologice din Heidelberg, el il pastreaza pe Merat si preia fraiele
acestei rase, alaturi de Walter Schnader si Otto Kell. Graf pleaca in orasul
Rottweil, unde gaseste o femela de vanzare, pe care o ia si o imperecheaza cu
Merat.
Din pacate, dupa fatare, femela moare si lasa in urma doar sase pui, aceasta
determinandu-l pe Graf sa plece iarasi in cautarea altor exemplare. intamplarea
face ca el sa gaseasca un caine deosebit, in varsta de un an, pe nume Russ.
Acest mascul se va dovedi mai tarziu ca fiind patriarhul Rottweilerului
modern....continuare
