Home
OREZARI - Padda oryzivora
Orezarii
nu prezinta subspecii sau rase. Penajul exemplarelor salbatice este foarte
asemanator ambelor sexe. Astfel crestetul capului este negru pana la ceafa. Tot
culoarea neagra este penajul fraului, cel din jurul ochilor, al tartitei, al
acoperitoarelor codale si remigelor primare, ca si al aulei. Spinarea,
acoperitoarea remigelor secundare are culoarea cenusiu-albastruie.
Caracteristice pentru aceaste specie sunt pet ele mari, albe de pe obraji, cate
una de fiecare parte a capului, bine delimitate de penajul din jur printr-o
margine de culoare negricioasa. Culoarea cenusie-albastruie au si partile
laterale ale gatului, gusa si pieptul. Subcoadele si penele de pe pulpe sunt
albe. Restul penelor de pe partea inferioara a corpului sunt de culoare
cenusiu-roscata. O dungulita roz ca un inel margineste ochiul care este
brun-roscat.
Ciocul, puternic si butucanos este rosu cu partile taioase albicioase si se
termina cu un varf albicios. Picioarele sunt de culoarea carnii.
Lungimea pasarii poate ajunge pana la 14 cm .
Înafara de exemplarele cu penajul asemanator exemplarelor salbatice se intalnesc
si exemplare cu penaj alb, care au fost obtinute la inceput de catre crescatorii
chinezi. Mai tarziu, aceasta varianta de cultura a fost preluata de japonezi,
care au reprodus-o foarte mult. Exemplarele cu intregul penaj alb curat sunt
foarte rare; de regula, ele au un penaj – in special pe spate – pene
cenusii-negricioase sau pet e mai mici sau mai mari de culoare inchisa. Din
exemplarele albe rezulta uneori baltati. Din imperecherea alb X culoarea
naturala a speciei rezulta ca albul domina cenusiu-albastruiul.
Se pot intalni si exemplare care prezinta melanism adica un penaj foarte
intunecat, aproape negru, dar rezulta numai dupa mai multe naparliri ale unui
exemplar normal colorat, in conditiile climatice caracterizate printr-o
umiditate relativa ridicata a aerului, in tari cum sunt Olanda si Belgia unde,
clima este mult deosebita de cea a arealului natural.
Deosebirea sexelor se face dupa culoarea penajului si dupa tinuta: masculul are
ciocul foarte puternic cu o coloratie mai atenuata decat femela, capul, de
asemenea mai puternic este mai mare. Un indiciu sigur pentru recunoasterea
masculului este cantecul, care, din pacate, la unii mascului, poate fi rar auzit.
Orezarii apartin grupului de pasarele exotice care au fost crescute in
captivitate de foarte multa vreme. Preferinta pentru cresterea lor se datoreste
faptului ca se imblanzesc si se acomodeaza usor in comparatie cu alte specii si
nu ridica probleme in ce priveste inmultirea lor.
Areal si mod de trai
Se presupune ca patria originara a orezarilor a fost numai in insulelel Djawa si
Bali. Arealul a fost extins insa prin intermediul oamenilor in diverse zone ale
globului, mai mult sau mai putin apropiate de arealul originar, cum ar fi
insulele Hawai si Mauritius, insa cu timpul au disparut din aceste zone. Cauza
principala a disparitiei acestora se pare ca a fost exterminarea cauzata
pagubelor pe care le pricinuiau culturilor de orez.
Arealul de raspandire, este de regula pe langa ogoarele de orez, pe care le
invadeaza in perioada coacerii boabelor. Odinioara aceste pasari au trait in
stepele cu arbusti si arbori unde se hraneau cu seminte de ierburi. Actualmente
in aceste regiuni se gasesc in numar mic, majoritatea habitand pe langa
culturile de orez, in apropirea asezarilor omenesti, in cuiburi construite sub
stresinile caselor, precum si in tufisurile dese si chiar in coroanele arborilor.
Cuiburile au forma sferica, sunt cladite des, avand dimensiuni mari.
Intretinere, crestere si alimentatie
Aceste pasarele pot fi crescute atat in colivie – mai ales exemplarele albe –
cat si in voliera, unde se reproduc usor. Daca sunt pusi in voliera cu alte
specii exotice se va avea grija ca acestea sa aiba spatiu suficient, intrucat
orezarii au spatiul lor, pe care il apara cu indarjire.
In cazul cresterii in colivie, se va pune numai o pereche intr-o colivie, pentru
a evita certurile intre indivizi. Lungimea minima a unei colivii pentru orezari
trebuie sa fie de cel putin un metru.
Hrana orezarilor consta din mei, dughie, glant, amestec pentru pasari de padure,
orez nedecorticat si foarte multa verdeata. Cerealele incoltite sunt foarte
apreciate de aceste pasari. Oul de gaina fiert si ras in amestecat cu pesmet
este bine mancat de catre orezari ; rareori au predilectie pentru viermisori sau
insecte vii. femelele isi cresc puii cu multa usurinta, chiar daca nu au tot
timpul la dispozitie hrana de origine animala; in acast caz solicita multa hrana
verde. Trebuie avuta in vedere placerea mare pe care o au orezarii sa se scalde,
astfel incat, apa administrata acestora trebuie sa fie schimbata chiar de doua
ori pe zi.
Cand perechile se pregatesc pentru reproducere nu sunt necesare masuri deosebite.
Este suficient daca in voliera se pun mai multe cuiburi in forma de cutie,
asemanatoare celor folosite in cresterea perusilor insa ceva mai mici, sau
cuiburi de lemn semideschise, mai maricele, pentru zebre. Acestea se plaseaza la
o inaltime convenabila pentru a putea fi vizitate de catre crescator si in
unghiuri mai intunecoase ale volierei sau ale coliviei. Pasarile prefera
cuiburile plasate mai sus. Orezarii isi cladesc un cuib mai mult sau mai putin
solid, numai in cutii de clocit. Acestea are forma unei cupe al carei interior
il astern cu frunze moi uscate, fire de iarba si resturile vestede ale furajelor
verzi care le-au fost administrate si pe care le-au consumat; numai rareori
captuseste cuibul cu pene.
La circa 6 zile de la calcat (copulatie), femela incepe sa oua. Ponta consta din
4-6 oua mari mai rar 9. In timpul zilei, masculul si femela colcesc pe rand,
schimbandu-se de cateva ori. La cele mai mici zgomote care se aud in apropierea
cuibului, pasarea care cloceste paraseste cuibul imediat, insa repede dupa aceea
intra la loc si isi continua clocitul. In intervalul in care parintii parasesc
cuibul este posibil sa se faca si controlul cuibului stiut fiind ca orezarilor
nu le place sa fie deranjati cand clocesc sau cand au pui. Tot acum se pot pune
inele puilor care au circa 16 zile. La trei saptamani puii sunt complet
imbracati cu pene, iar la 24-28 de zile parasesc pentru prima data cuibul.
Ca aspect, puii se deosebesc de parinti prin coloratia cenusie-inchis a spinarii
si galbuie-cenusie a partii inferioare a corpului. Inelul roz de la ochi al
exemplarelor mature este la pui galbui-cenusiu. Ciocul puilor este negru, insa
picioarele sunt ca ale adultilor.
Puii sunt hraniti de parinti inca doua saptamani de la iesirea lor din cuib,
dupa care devin independenti. Pana acum ei se reintorceau in fiecare noapte in
cuibul in care au crescut. Daca au crescut in colivie acum este timpul sa fie
separati de parinti, intrucat incep certurile intre tata si puii sai masculi.
Naparlirea puilor incepe adesea la circa 6 saptamani de la prima lor iesire din
cuib. Uneori abia dupa 10-12 luni naparlesc puii, dar numai atunci cand au
beneficiat de o intretinere si hranire optime si in acest caz se pot reproduce
avand penejul de puiendrii. In lunile de vara puiendrii naparlesc mai usor decat
in alte anotimpuri.
Orezarii pot sa scoata mai multe randuri de pui intr-un an, fiecare cuprinzand
un numar mare de progenituri, fiind cunoscuta prolificitatea lor. Pentru a nu
slabi vigoarea reproducatorilor se recomanda ca o pereche sa scoata numai trei
randuri de pui pe an.